paparazzi.md

Un grup de deputați democrați părăsesc partidul!

Anunțul a fost făcut de democratul Andrian Candu în cadrul unui briefing de presă. Acesta a spus că șase deputați democrați își formează un grup parlamentar pentru că nu sunt de acord cu viziunile celorlalți colegi din PDM.

Cei sase deputati care parasesc PD sunt: Andrian Candu, Sergiu Sirbu, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur, Corneliu Padnevici, Grigore Repesciuc.

Totodata, deputatul nu exclude formarea unui nou partid: “Lasati-ne sa venim si in alte zile cu surprize”, spune Candu.

De precizat este că luni seara, conducerea PDM și a PSRM a avut o întrevedere discretă la Parlament. La ședință a participat președintele Igor Dodon și premierul Ion Chicu.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul discuțiilor, părțile au discutat problemele abordate de cetățeni, dar și au făcut un schimb de opinii cu prim-ministrul în ceea ce privește agenda comună de lucru a Parlamentului și Guvernului.

Totuși, nu toți democrații au fost invitați la acest eveniment. Parlamentarii Sergiu Sîrbu și Vladimir Cebotari au declarat pentru Deschide.MD că nu au participat la ședință și nu cunosc subiectele discutate.

Ulterior, deputatul Andrian Candu a anunțat că parlamentarii democrați ar trebui să susțină inițiativa colegilor din PPDA și PAS și să voteze moțiunea simplă împotriva activității ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi.

Sursa: deschide.md

Author